Papa Francisc va efectua o vizită scurtă în Israel și în teritoriile palestiniene începând din data de 25 mai, prima în „Țara Sfântă”, dezvăluie joi cotidianul Yediot Aharonot, citat de AFP.
Potrivit cotidianului israelian care a publicat detalii despre programul papal, autoritățile israeliene ar fi dezamăgite de durata scurtă a vizitei lui Francisc, care va rămâne cel puțin 48 de ore în „Țara Sfântă”.
Ele regretă, în primul rând, că Papa nu va celebra mesa în Israel, ci la Betleem, un oraș autonom din Cisiordania, subliniază Yediot Aharonot.
Intervievat de AFP, purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, părintele Federico Lombardi, a declarat că nu poate să ofere informații despre program, fiindcă, „înainte de toate, Papa decide și anunță o călătorie de acest gen”. „Pregătiri, contacte, o vizită la locurile sfinte au fost efectuate”, a admis el.
Vizita ar putea fi anunțată de Vatican în săptămânile după Crăciun, potrivit unui oficial, care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului.
Potrivit Yediot, o delegație de la Vatican a mers în această săptămână în Israel în vederea pregătirii vizitei, al cărei calendar încă nu este definitiv.
În cursul vizitei în Israel, care va începe duminică 25 mai, după o etapă în Iordania, care va avea loc cu o zi înainte, Francisc se va întâlni cu liderii comunităților religioase, președintele Shimon Peres și premierul Benjamin Netanyahu.
La Ierusalim, el va vizita locurile sfinte ale creștinismului, Zidul Plângerii și Memorialul Victimelor Holocaustului. Însă, spre deosebire de papii precedenți, el nu va merge în Galileea, în nordul Israelului, unde este situată Marea Tiberiadei, dezvăluie publicația.
Papa argentinian ar urma să efectueze vizita la Betleem pe 26 mai.
Francisc a fost invitat deja în vizită la locurile sfinte de către președintele Peres și liderul palestinian Mahmoud Abbas.
Patriarhul Latin (catolic) al Ierusalimului, Fouad Twal, a afirmat miercuri, evocând următoarea vizită papală în mesajul său de Crăciun, că Francisc „are în inimă Pământul Sfânt și Orientul Mijlociu”.